Introducere – Tzoo
Luminiţa July 11th, 2008
Eu nu voi fi niciodată ploaie, cum tu nu vei fi niciodată nor. Un gând venit din ţări străine îmi cere găzduire. Îi spun că inima mea nu e hotel. Nici nu mi-am dat seama că gândurile nu-şi au altarul în inimă. A fost prea târziu să-l mai chem înapoi. Îşi găsise sălaş în alţi creieri. Iar mie inima mi s-a transformat în peşteră. De când n-a mai vizitat-o soarele, a făcut păienjeni.
Cineva îmi povestea cum nu a apucat să se nască. Prima oară. A doua oară. A treia oară a uitat să mai dea telefon, şi nu l-au mai primit la recepţie. De-aceea trebuie eu acum să-i cumpăr un cadou. De la altcineva, nu de la tine. Tu eşti prea scump, iar eu nu-mi permit să te smulg din rădăcini. Dar ai putea să-mi împrumuţi măcar una. Ai atâtea fire rebele în cap, încât ai putea să faci donaţie. N-auzi cum plânge vântul seară de seară la poarta ta? Îi e ciudă că nu va scrie niciodată o romanţă cu mâna lui.
Dar… să revenim la fluturii noştri. Pardon, ai mei. Ai tăi au adormit, bine-merci, privind atenţi la film. Pe-ai mei îi doare mai rău ca niciodată bătătura de la piciorul stâng, de când te-au însoţit la gară. Dar ce vei înţelege tu din vaietele lor? Cu siguranţă, te vei supăra ca un măr stricat, dacă-ţi vor cere un cuvânt de noapte bună. Aşa că se ascund trişti într-un fir de iarbă verde, aşteptând să le treacă. Ameţeala. Şi dorinţa. Şi cântecul. Şi zborul. Şi tu. Că şi-aşa m-au plimbat azi cu forţa pe toate coclaurile. Ca să-mi arate cu tot dinadinsul că nu există copac fără rădăcini. Dacă nu te-au m-ai văzut de mult! Dacă nu le-ai mai adus de mult o ciocolată, fie şi de menaj! Şi eu aş fi mâncat un tort! De îngheţată chiar! Tu n-ai văzut ce cald a fost şi ieri, şi acum două zile, şi-acum un an şi trei luni şi 15 zile? Era să mor degerată. Era iarnă în sufletul meu… De-aş fi plâns cu fulgi de zăpadă până m-aş fi albit!… Dar n-am avut voinţă. Am preferat să plâng cu venin, pe dinlăuntru. Şi să aştept, neputincioasă. Nepăsătoare. Neîncrezătoare. Nebună. De dor. De miros. De gust. De între gust şi miros. De între iubire şi ură. De între alb şi negru. De între ideal şi tine. De vis.
Sunt bolnavă. Mă doare o rană. M-au călcat în picioare sentimentele abstracte. Sufăr ca ultimul pârâu ce nu mai are putere s-ajungă la mare. A secat cu un metru mai devreme. A blestemat toate ploile şi-a murit. Şi imediat a început furtuna. Dar se supărase deja prea tare ca să mai învie. Mi-e dor de tine, Tzoo…
Ti-a placut? E cam veche… cam de un an… cred ca eram indragostita pe atunci… sau pe undeva pe aproape. Nu de alta, dar m-a cam parasit inspiratia in seara asta, cam asta a fost motivul pentru care mi-am adus aminte de vremurile trecute, in care imi varsam amarul prin cuvinte aranjate cam asa, alandala. Azi insa as fi vrut sa-ti vorbesc despre vise… Despre cum ele, ne mentin, de fapt, in viata, si despre visele cu ochii deschisi… But, vorba lui Scarlett, tomorrow is another day! Sa ma astepti, iti promit ceva dulce si frumos!
sursa foto: Internet
- Umbre de suflet
- Comments(3)
Dar oare ce se intampla cand de fiecare data cand deschizi ochii esti intr-un vis ? Cand petreci mai mult timp in vis decat in realitate ? Cum mai deosebesti realitatea de vis ? Cum mai iti dai seama daca esti in vis sau in realiate ?
Eh… Încă nu am apucat să scriu articolul despre vise. Voi încerca să răspund atunci la toate întrebările tale de mai sus.
Recitind intrebarile tale, Fantom, mi-am adus aminte de niste cuvinte frumoase pe care le-am pescuit, in treacat, de undeva… si am ajuns la concluzia ca in viata trebuie sa fii “indeajuns de romantic sa mai visezi si indeajuns de matur sa stii ca nu poti trai doar din ele…” Realitatea… ramane mereu acolo, nu ai cum sa n-o recunosti, poate doar s-o respingi si sa nu o accepti… e greu insa, sa atingi acest grad de nebunie… De altfel, nici nu e de dorit asa ceva
PS: Articolul despre vise inca mai asteapta sa fie asezat pe hartie… sau pe ecran. Sper sa vina odata si acea zi, in care voi fi suficient de romantica incat sa imi las visele sa puna stapanire pe mine… De fapt, sigur va veni… mai devreme sau mai tarziu…