Umbra

Luminiţa November 16th, 2008

Umbra reprezinta pentru fiecare dintre noi propria proiectie a trupului pe pamant, siliti fiind sa o purtam peste tot pe unde mergem. Chiar si in lipsa luminii, umbra este tot langa noi, numai ca mai estompata… ochiul nostru nu este destul de dezvoltat pentru a-i percepe conturul. Am putea spune ca si ea este condamnata sa ne urmeze, sa fie legata permanent de fiinta noastra… s-au scris atatea capodopere literarare si s-au facut atatea studii stiintifice referitoare la “umbre” incat incepem sa ne intrebam la un moment dat: oare umbra nu are si ea propriul sau suflet? Sau este vorba tot despre sufletul nostru, adica despre o parte a sa, misterioasa, care este tot timpul sub nasul nostru, dar despre care, in acelasi timp, nu stim mare lucru?

Pe langa intelesul propriu, “umbra” are si un sens figurativ… de fapt, mai multe sensuri figurative. Numim, in primul rand, “umbre” sufletele celor morti. Atat a mai ramas din ei, doar umbrele, pe care, daca nu le vedem, uneori le simtim. Imi vin in minte doua titluri, unul apartinand unui cantec: “In umbra Marelui Urs” (Phoenix), iar celalalt unei poezii: “Umbra lui Mircea. La Cozia”(Grigore Alexandrescu). Cred ca la tipul acesta de “umbre” se refereau, adica la spiritele celor dusi dintre noi. Iar cum “umbra” face legatura intre niste elemente apartinand de trecut si unele senzatii din prezent, am putea sa atribuim umbrei si un alt inteles: acela de amintire… “Umbra ta nu-mi da pace”… Amintirea ta nu ma lasa sa-mi continui viata, sa traiesc in prezent, sa ma bucur de fiecare zi care mai trece, chiar daca tu nu imi esti alaturi…

O alta dimensiune care este confundata cu “umbra” este aceea de “inferioritate”. Ma gandesc la sensul unor expresii de genul: “fata din umbra”, “sta mereu in umbra lui”, “traieste in umbra”, “I’m just the shadow of the man I used to be…” (vorba lui Queen in “Too much love will kill you”)… Umbra nu contine consistenta, ea poarta doar chipul reflectat “in oglinda” al unei realitati concrete, palpabile. Ea este lipsita de valoare, lipsita de putere, de maretie, este damnata, si totusi… ea exista. Altfel… n-ar fi purtat un nume.

Oare in ce sens si in ce masura “umbrele” fac parte din viata noastra si ne influenteaza existenta? Ma intreb si eu ca o naiva care nu a vazut niciodata o fantoma, nu a fost atinsa niciodata de un fior inexplicabil si nici nu a auzit voci venind de nicaieri, dar care totusi crede ca toate acestea ar putea exista. Doar pentru ca unele fenomene nu pot fi explicate, sau descrise, sau intelese, asta nu le face inexistente. La fel ca notiunile de “timp”, “infinit” sau “Dumnezeu”. Stie cineva cum arata toate acestea? Nu, si totusi, cu totii credem in ele. Sau cel putin marea majoritate…

Reiau ideea lipsei de putere a umbrei, despre care am amintit in treacat un pic mai sus. Pentru ca fenomenul “poltergeist”, atat de controversat si totusi atat de… palpabil, de descriptibil, ma face sa ma indoiesc de inofensivitatea umbrelor… Si pentru ca tot mi-am amintit de fenomenul asta, oare combustia spontana n-o avea si ea de-a face tot cu umbrele? In fine…

Voi ce credeti? Ce sunt umbrele? O parte din noi sau din afara noastra? Exista cu adevarat? Sunt inofensive sau cu adevarat periculoase? Putem convietui impreuna sau e nevoie de anumite limite dincolo de care ar trebui sa ne temem de… furia umbrelor?

PS: Rasfoind prin versurile mele, am observat ca am folosit de foarte multe ori termenul de “umbra”. Un termen foarte ambiguu… cred ca citind in perioade diferite din viata mea o anumita “capodopera” pe care mintea mi-a debitat-o la un moment dat, i-as da un alt inteles fata de cel la care ma gandeam la momentul respectiv… sau fata de cel pe care i l-as da astazi… Va impartasesc si voua una dintre aceste creatii, care, uimitor, poarta chiar titlul de “Umbra… buna” i-am spus eu (ma gandeam de fapt sa estompez cumva sensul innegurat al expresiei “Noapte buna”). Sper sa va placa.

“Se bat doi mieji cap în cap…/ Sunt doar doi,/ Doar sunt mieji/ De contraste…/ Între ce?/ Pentru ce?/ Pentru că le e somn/ Şi vor să viseze/ Fiecare visul celuilalt…/ Acum e seară,/ Acum e dimineaţă,/ Se bat doi mieji…/ Între ce?/ Pentru că nu gasesc răspuns/ La întrebarea/ Pe care fiecare a pus-o/ Celuilalt./ Între rază și umbră,/ Între lac și cer…/ Cap în cap, buze în buze…/ Se bat, se mangâie,/ Pentru că le e frică…/ Pentru că au aflat/ Că și-ntunericului îi e frică/ De întuneric./ Dar și-ntunericul visează/ În mieji de soare și de lună…/ Umbră bună!”

LE: Daca sufletul e o umbra, atunci “Umbre de suflet” nu este o sintagma pleonastica? Hihi, imi ironizez propria categorie de articole