Blogul de pe noptieră

Luminiţa January 18th, 2009

…stateam si-l ascultam pe colegul meu predicand cu atata convingere apropiatul sfarsit al Romaniei ca tara, de parca ar fi fost al doilea Nostradamus. M-am obisnuit cu el si cu ideile lui preconcepute, uneori are dreptate, alteori e chiar aberant, dar de cele mai multe ori isi insoteste afirmatiile cu diverse citate de prin diverse carti scrise de diversi autori mai mult sau mai putin faimosi. Sau, si mai rau, de prin diverse filme, mai ales legate de istorie, razboaie si revolutii.

Si mie imi place sa citesc, si mie imi place sa ma inspir, sa-mi dezvolt cultura si imaginatia, dar asta nu inseamna ca viata mea se afla intre paginile ultimului roman citit sau ale ultimului film vizionat. E bine sa stim si sa cunoastem, insa ar trebui sa fim in stare sa ne formulam propria viziune asupra vietii, nu sa o imprumutam pe cea a vecinului, ca, vezi-doamne, el ar fi mai eligibil decat noi in asemenea chestiuni. Ar trebui sa avem mai multa incredere in propriile forte si sa nu-i mai ridicam atat in slavi pe cei care au aceleasi idei ca si noi, numai ca stiu sa foloseasca mai avantajos vocabularul in favoarea lor. Oricum, si asta se poate invata. Sau mai degraba, se poate exersa. De cele mai multe ori nici nu ne dam seama, insa si noi putem ajunge la nivelul celui mai savant dintre savanti, cu mai mult sau mai putin efort. Sau mai bine zis, doar cu incredere. Si poate un pic de ambitie.

Desi nu am citit chiar tot ce era de citit pe lumea asta, am impresia ca am atins un fel de saturatie. Ca intre filele cartilor rasfoite gasesc aceleasi si aceleasi idei, numai ca sub alta forma. Am impresia ca cineva imi tot repeta la nesfarsit ceea ce eu deja stiu. Un prieten mi-a spus ca nu e chiar asa, ca desi cunosc toate acele notiuni, totusi am nevoie de cineva care sa-mi spuna de ce le cunosc, la ce imi este de folos sa le cunosc si cum sa le folosesc. Poate ca are dreptate, poate avem nevoie de mentori si indrumatori pentru a reusi sa trecem frumos prin viata. Avem nevoie de cineva care sa ne explice ce simtim, si de ce simtim asa cum simtim. Numai ca prea ne-am invatat sa ni se dea totul de-a gata, si am uitat chiar si sa mai traim noi insine. Ii delegam pe altii sa simta in locul nostru, sa se indragosteasa pentru noi si sa faca declaratii de dragoste in locul nostru. Le folosim cu atata devotament si incantare versurile si cuvintele pe care, de altfel, si noi le cunostem, numai ca le pastram aruncate si amestecate undeva intr-un colt de minte, sau poate de suflet. Nu mai credem in potentialul nostru de a fi oameni, iar atunci alegem sa ii lasam pe cei care si-au trait deja viata sa mai traiasca o data si pentru noi. Murim inainte de vreme, cu sufletul inca viu…

Nu stiu de ce ma dor toate acestea, dar parca m-am saturat de atata falsitate si neincredere, de atatea lacrimi si nedumerire, de atata asteptare si necunoscut. As vrea sa te simt si sa ma simti, sa renuntam la acel ciob de sticla prin care obisnuiam sa ne uitam unul la altul fara sa ne privim in ochi…

• Umbre de suflet
• Comments(2)