Blogul de pe noptieră

Lumi Cris July 10th, 2010

Deşi mă îndoiesc destul de mult în sinea mea de corectitudinea jurizării, deşi presimt că mulţi vor privi cu scepticism poveştile mele şi mă vor crede ipocrită (aceasta fiind deja a doua oară când încerc să câştig o bicicletă ajutându-mă de forţa literară creatoare), deşi nu mă aştept la cine ştie ce susţinere din partea oricui ar ajunge să citească rândurile mele şi deşi sunt conştientă că, în concluzie, toate aceste gânduri mă pot descalifica din start, vă aduc la cunoştinţă că aleg să rezolv taskurile prospuse în concursul organizat de Bikewalk şi Coca Cola în primul rând pentru mine, pentru a-mi aminti mie însămi de propriile ţinte pe care mi le stabilesc, din când în când, pentru a împărtăşi cu cei cărora le plac poveştile frânturi din păţaniile mele şi nu în ultimul rând, pentru a mă relaxa, scriind. Căci scrisul rămâne, în vâltoarea vieţii, alinarea de pe urmă.

Viaţa pe două roţi

Nu am avut niciodată o bicicletă, pentru a lămuri acest lucru o dată pentru totdeauna. Am învăţat să merg pe bicicletă în jurul vârstei de 11 ani, când s-a întâmplat să avem un oaspete deţinător al unei astfel de minuni la noi acasă. Nici nu se pune problema că m-ar fi ajutat cineva, sau că m-ar fi încurajat. Ba mai mult, ca să obţin permisiunea de a împrumuta bicicleta, o vagă amintire îmi şopteşte că aş fi minţit că ştiu deja să călăresc un astfel de balaur, deşi nu mai pusesem în viaţa mea mâna pe chestii prevăzute doar cu două roţi. Eram teribilă şi curajoasă, ar putea spune unii. Trebuie să recunosc că nu mi-a fost prea greu, deşi m-am ales în ziua aceea cu un genunchi zdrelit şi cu o ditamai gaura în pantalonii mei de trening preferaţi, de culoare mov.

Nu am avut prea multe ocazii, în anii ce au urmat, de a mă mai apropia de o astfel de arătare. Cert este, însă, că mai întotdeauna bicicletele pe care le-am încălecat au fost mult prea mari pentru statura mea, ceea ce nu m-a înspăimântat nicidecum. Entuziasmul era prea mare.

Amintirile cele mai plăcute pe două roţi le am însă din Franţa. După o vacanţă de primăvară extraordinară, tot pe două roţi, în plus şi cu motor, am reuşit să împrumut de la o colegă o bicicletă veche, portocalie, achiziţionată la doar 10 euro. Cu ea mergeam la cumpărături, la plimbare pe malul râului, unde adesea urmăream apusul de soare şi culegeam margarete, prin oraş şi prin împrejurimile oraşului. Împreună cu ea descopeream noi trasee, noi poteci, noi frumuseţi nebănuite, noi senzaţii. Din păcate, neatenţia mea, corelată cu o oboseală nedefinită şi o lipsă de iniţiativă, m-au despărţit, într-o frumoasă după-amiază, de minunea mea cu două roţi. Impactul cu maşina a fost iremediabil pentru ea, mai puţin dureros pentru mine. Pe lângă sperietura zdravănă, nu m-am ales decât cu o julitură în cotul drept, o vânătaie la glezna dreaptă… şi amintirea eternă a experienţei. Noroc că nu am fost prea mult certată pentru acest lucru şi nici colega nu s-a supărat. Era bucuroasă că măcar eu eram întreagă.

Anul acesta m-am reîntâlnit cu bicicleta în aprilie, cu ocazia primei ediţii Bikewalk. Frumoasă reîmpăcare! :)

Decalogul bicilistului

Dată fiind experienţa destul de neplăcută de anul trecut, legată de accidentul de maşină în care a fost implicată şi bicicleta pe care mă aflam chiar în acel moment (damn!), am realizat că nu e suficient să fii pasionat de biciclete şi de pedalat, ci este esenţial să fii şi responsabil, în acelaşi timp. Cum se traduce această responsabilitate, prin urmare?

1. Poartă echipament de protecţie – deşi eu, personal, nu am purtat niciodată un astfel de echipament, sunt de părere că, cel puţin atunci când avem de efectuat un drum mai lung, pe carosabil, între două sau mai multe localităţi, spre exemplu, un astfel de mijloc de protecţie este esenţial. Trebuie să te protejezi pe tine însuţi, în primul rând.

2. Acordă prioritate - îndemnul se referă în egală măsură la pietoni şi la automobile. Oricât de grăbiţi am fi, deşi avem impresia că avem aceleaşi drepturi în trafic ca oricare alt participant, e de preferat să ne ferim de incidente sau de orice fel de evenimente neplăcute.

3. Fii prudent – asigură-te la fiecare manevră că ai spaţiul necesar de a te deplasa. Deasemenea, înceracă să te menţii cât mai departe de banda de mers a autovehiculelor sau cât mai aproape de trotuar.

4. Respectă semnele de circulaţie – aceasta reprezintă mai degrabă o regulă decât un îndemn, pentru că, deşi se poate să avem sau nu aceleaşi drepturi în trafic ca şi şoferii de automobile, e musai să îndeplinim aceleaşi condiţii de comportament civilizat în deplasare.

5. Semnalizează la schimbarea direcţiei de mers - cum bicicletele nu sunt prevăzute cu lumini semnalizatoare (din câte cunosc eu), acest lucru se face gestual, indicând cu mâna respectiv direcţia de mers intenţionată.

6. Ai grijă ca bicicleta să se afle în bună stare de funcţionare – este foarte perciulos să pleci la drum cu o bicicletă căreia nu îi mai funcţionează frânele, sau care nu este prevăzută cu stopuri sau alte articole reflectorizante, ca să nu mai vorbesc de roţi, care trebuie să fie bine umflate. Ideal ar fi să avem în permanenţă la noi o pompă sau o trusă completă de reparaţie. Personal, mie întotdeauna mi-a fost frică de o astfel de situaţie în care aş putea rămâne în pană, deşi am avut norocul să nu mă confrunt cu aşa ceva până acum.

7. Anticipează pericolele – dacă se întâmplă să nu te simţi confortabil în trafic, sau dacă treci printr-o zonă aglomerată, sau prin care ţi-ar fi greu să te deplasezi pe bicicletă, este recomandat să mergi pe jos până la depăşirea acelei zone dificile. Eu am preferat întotdeauna această variantă. Este o bună metodă de a te feri de necazuri şi neplăceri.

8. Alege pistele speciale şi evită locurile interzise – pe cât posibil, atunci când avem la dispoziţie alternativa de a circula fie pe trotuar, fie pe carosabil, fie pe pista de biciclişti, e de preferat să o alegem pe cea din urmă. Şi cred că toată lumea este de acord cu mine, la acest punct. În cazul în care accesul cu bicicleta este interzis într-o anumită zonă, ocolim acel spaţiu sau mergem pe jos, pe lângă bicicletă, până la depăşirea lui. De remarcat aici ar fi că în Franţa nu am văzut nici un parc în care pedalatul să fie permis…

9. Nu asculta muzică şi nu vorbi la telefon în timp ce te deplasezi cu bicicleta – e un sfat personal ca urmare a unei observaţii proprii. Mi se pare lipsit de responsabilitate să ignori în acest mod ceea ce se întâmplă în jurul tău, punând în pericol, în acelaşi timp, atât pe tine însuţi, cât şi pe ceilalţi participanţi la trafic. Plus că sunt total împotriva purtatului căştilor în ureche pe stradă, chiar şi la deplasarea pe jos. Autism social îl numesc unii.

10. Ai grijă de bicicleta ta – asta dacă vrei să se afle în posesia ta cât mai mult timp. Este foarte important să îţi procuri un bun sistem antifurt, pe care să ştii să îl utilizezi corect. Pentru că roţile pot fi cu uşurinţă îndepărtate, trebuie să ştii că lanţul antifurt se prinde pe după cadru.

În încheiere, trebuie să spun că, scriind acest decalog, mi-am dat seama cât de important este să fii responsabil în trafic, drept pentru care mărturisesc că, pe viitor, voi încerca să îmi însuşesc sfaturile descoperite aici, precum şi manualul “Circulă inteligent“.

Pe trotuar sau pe asfalt

Îmi place tema aceasta în mod deosebit deoarece eu, personal, atunci când mă gândesc la bicicletă, nu mă gândesc în mod automat la oraş. Prin urmare, dacă ar fi după mine, nu aş alege nici asfaltul, nici trotuarul, ci drumurile de ţară sau potecile de pădure. Aş căuta să ajung prin toate colţurile naturii, aş căuta să cunosc mai bine lumea înconjurătoare, aş căuta să mă îmbăt de frumuseţe şi să călătoresc cât mai mult, cât mai departe! Da, cu siguranţă aş întreprinde o călătorie lungă şi plină de aventuri, o călătorie în care să nu-mi pese de nimic, nici măcar de destinaţie, ci doar de drum.

Dar dacă, în cele din urmă, ar fi să fie vorba despre oraş şi despre posibilitatea de a putea alege între trotuar şi carosabil, probabil aş alege carosabilul. Dacă ar fi vorba despre orice alt oraş în afară de Bucureşti. Nu ştiu de ce, dar aici nu cred că aş avea curaj să aleg asfaltul. O fi doar impresia mea, dar e o lume nebună, nebună de tot out there, vorba cântecului. Chiar dacă trotuarul e cel mai adesea foarte aglomerat şi el, e mai prudent să circul pe acolo. În plin trafic nu m-aş simţi deloc confortabil, plus că nu aş suporta prea mult claxoanele ipocrite ale celor ce nu au ceva mai bun de făcut decât să te atenţioneze că locul tău nu e acolo. Deşi legea spune că da.

Bicicleta roşie

Sunt provocată, în ultimă instanţă, să povestesc pe unde m-aş plimba dacă aş câştiga una din bicicletele roşii. Păiiii… în funcţie de data la care mi-ar fi înmânat premiul, dacă nu va fi traseul prestabilit din jurul Casei Poporului, va fi cu siguranţă parcul Carol, parcul meu de suflet. Nu pentru că este cel mai apropiat de căminul în care locuiesc, nici pentru că mai este cunoscut şi sub numele de Parc al Libertăţii, ci pentru că este… foarte verde.

Eu îl văd ca pe un mic tărâm al minunilor, discret şi măreţ, în acelaşi timp, datorită mausoleului imens din vârful dealului de unde poţi să străbaţi oraşul cu privirea până la Intercontinental. Obişnuiesc să ajung acolo în fiecare anotimp, cel puţin o dată, pentru a admira trecerea timpului şi a mă bucura de liniştea pe care am impresia că nu o mai regăsesc nicăieri altundeva în acest oraş.

Nu în ultimul rând, acel parc este martorul unor amintiri plăcute, al unor conversaţii şi poveşti ce străbat timpul. Băncile sale verzi îmi sunt prieteni şi confidenţi, iar raţele ce se bălăcesc vesele în micuţul lac sunt zânele bune ce îi veghează pe copiii ce se zbenguie pe mal, prin iarbă, printre copaci şi trandafiri.

Da, prin umbra acestui parc m-aş plimba prima dată cu bicicleta mea roşie, admirând cu mulţumire în suflet, fericită cu adevărat, toate aceste minunăţii, tinerii pe role, copiii gălăgioşi, părinţii zâmbitori şi florile-curcubeu!

• Cu pluta , Umblu prin lume
• Comments(7)