Colţ liric
Luminiţa January 28th, 2009
Nu mai aveam de gând să scriu poezii, dar am realizat că… stă în firea mea de artist să îmi eliberez unele gânduri răzleţe sub formă de… versuri. Cu rimă sau fărănici un fel de măsură. Mai mult sau mai puţin “desuete”. Oricum nu îmi mai pasă de critici. Oricum nu îmi mai doresc, ca altădată, să fiu citită, comentată, admirată sau încurajată. Întotdeauna am scris atunci când am simţit că am nevoie de aşa ceva pentru… a mă simţi mai bine. And guess what – chiar m-am simţit mai bine. 
Recunosc, poate uneori am fost egoistă şi am încercat să scriu (şi) de dragul celorlalţi. Însă de fapt mă gândeam tot la mine… Dar destul cu vorbăria. “Vorba multă, sărăcia omului”.
PS: Nu voi importa nimic din primul volum de poezii pe care le-am scris în perioada liceului sau de pe forumul unde am avut impresia pentru o perioadă că m-am regăsit. Totul va fi nou, aiurea, alandala, talmeş-balmeş, dezordonat, aşa cum îi şade bine unui… poet visător.
Şi dacă tot te-ai nimerit pe-aci la ceas de noapte, sau de zi, mânat de gânduri calde, sau mai puţin voioase, e bine de ştiut că orice comentariu, sugestie, replică sau completare este binevenită. Oricând. Oricine ai fi.
sursa foto: internet
- Comments(5)
De-ti vei intoarce-ntr-o zi petala gandului,
Spre zambetele norilor de toamna…
Sa nu versi lacrimi in zadar pamantului,
Suspinul… Izvorul fericirii-nseamna.
Când fulgeră, şi tună, şi când plouă,
Eu zic “I-auzi cum cântă norii – e furtună
De vise, de speranţe, de inimă nouă
Care se pierde-n dansuri de cadână.
Iar tu… mi-alungi tristeţea cu un fluier
De versuri şi de rime şi de dor nătâng
Şi 7 curcubee se fugăresc prin aer
Însă de pleci, eu iar încep să plâng…
Şi…
Şi mă gândesc la multe, şi mă gândesc la nimic. Şi aş vrea să spun multe, aş vrea şi să tac chitic. Şi ştiu sigur că deja te irită atâtea „şi”-uri în două rânduri, dar asta sunt şi-s sictirită de-atâtea goluri şi-atâtea gânduri.
Şi mă gândesc la tine, la tine, cel ce citeşti. Mă întreb dacă vreodată o să apuci şi tu să creşti. Ce vise ţi-aleargă nebune prin sânge? De ce copilul din tine stă mereu într-un colţ şi plânge? Şi da, ştiu ce stupidă pot fi uneori, când fug. Dar asta e, mă ascund după deget şi mă alung. Mă las fără vise să mă afund şi eu în noapte. Nu mai am nici un gând de împărţit… nici un „poate”…
La a doua poezie as avea o sugesti: scapa de cand din ultimul vers.
Multumesc ca m-am desfatat in timp ce am vizionat blogul.
Floarea se potriveste nespus de bine.
hmmm… e mai bine?
Eu îţi mulţumesc, Daniel, pentru vizită. Te mai aştept. Şi îmi pare rău că nu sunt mai activă în zona asta…