Blogul de pe noptieră

Luminiţa July 11th, 2008

Dupa ce am incercat de mai multe ori sa fac o introducere acestui articol, am realizat ca, intr-adevar, e destul de greu sa vorbesti despre tine insuti, mai ales cand te gandesti ca ceilalti asteapta din partea ta intotdeauna altceva decat ceea ce ai tu de oferit, sau ca in ziua de astazi imaginea si ambalajul conteaza mai mult decat esenta firii tale si frumusetea sufletului…
Voi vorbi deci despre mine prin prisma ochilor unor alti oameni, care nu s-au sfiit sa-mi evidentieze atat calitatile, cat si defectele, facandu-mi niste descrieri cat se poate de dragute:

“Eu vad in tine un copil bun cu un potential deosebit de a face lucruri frumoase, defectul tau cel mare este ca de cele mai multe ori gandesti despre ce nu simti si nu-ti dai voie sa simti inainte de a gandi…

De ce nu prea esti bagata in seama? Fiindca esti extrem de egocentrica. Toate se invart in jurul tau. Fiindca esti mult prea artificiala uneori, si oamenii se tem de cartoane poleite mai cu seama cand vin pe tava cu sentimente. Fiindca tu nu-i prea respecti pe cei din jurul tau si nici nu-i vezi pe ei, desi pretinzi sa fie toti ca tine. Fiindca asa cum spui nu ai incredere in tine si proiectezi neincrederea ta asupra celorlalti.

De ce ar vrea un baiat sa stea de vorba cu tine? Fiindca ai o gramada de lucruri frumoase. Fiindca esti desteapta, sociabila, si sensibila. Si nu in ultimul rand fiindca esti complexata. Si habar nu ai cat de bogata esti. La ce ti-ar trebui un ambalaj frumos? Vrei sa se ia toti bosorogii de tine? Vrei sa vada toti cat esti de frumoasa si sa nu poti convinge niciodata pe nimeni ca ai putea avea si ceva creier? Vrei sa dai peste vreun sef idiot care sa considere ca e de la sine inteles ca daca esti frumoasa trebuie sa fii musai si a lui, iar daca nu vrei, sa-ti faca viata un iad? Vrei ca atunci cand vei imbatrani sa te dai cu capul de toti peretii, ca tu cu ce mai ramai si cine te mai baga in seama?

Ce vad eu bun in tine acum… esti sociabila, descurcareata, bun organizator, cunosti multe limbi straine si ai citit destul de multe lucruri. Esti o persoana profunda care se poate apleca asupra lucrurilor (cu conditia sa nu se refere la sine) si de aici eu am dedus si ca esti destul de sensibila. Esti solidara si capabila de sentimente frumoase, doar ca te temi sa le afisezi. Adica, tu in general cam faci bravada de sentimente, cand insa le ai cu adevarat, incepi sa te retragi din carapace si refuzi sa vorbesti despre ele din teama de a nu fi ranita…“

“Spui ca esti prea plangacioasa si prea visatoare… Eu spun ca e frumos si sa plangi si sa visezi. Visand si plangand de fapt te cunosti pe tine insati si tot ce e in jurul tau. Ar fi plictisitor sa fie tot timpul bine. Daca ar fi totul bine si nu ai sti cum e sa plangi, nu ai putea sa apreciezi senzatia aia de multumire, ai fi prea obisnuita cu ea. Nu te-ar mai surprinde nimic frumos. Nu exista om care sa nu planga niciodata, si poti sa plangi si fara sa-ti curga o lacrima, fara sa arati suparat. Dar de fapt, sa plangi inauntru, si doare cel mai tare…”

Fragmente de dialog:
- De ce mi-am ales acest pseudonim? Lumycriss… pai cine ghiceste cum ma cheama de fapt primeste ceva dragut de la mine

- Lumen, luminis = lumină, al, ale luminii (în latină), iar criss = încrucişare, împletire, înapoiere, zig-zag, de-a curmezişul (în engleză).
E clar: eşti o lumină reflectată, împletită, probabil o lumină-imagine în oglinda visurilor.
Cum te cheamă, cu adevărat, asta nu ne-ai spus-o, şi-atunci, fireşte, n-avem nici noi de unde-o şti.
Bine-ai venit, “Lumină Împletită”!
…Uitasem, uita-m-ar relele! În ebraică CRISS înseamnă CRIN REGESC. Numele tău poate fi şi Crin Regesc de Lumină Împletită.
Dacă n-am ghicit, spune-ni-l tu, fată dragă, dacă, fireşte, i-ai dat un alt înţeles!
Ei, da’ mai poţi fi şi “UMBLU PRIN LUME” (ca o lumină împletită asemenea unui crin regesc). Am ghicit? Merit un pupic, şi mă declar… mulţumit!

-Nici nu ti-as fi dat mai mult de un pupic… Glumesc! Oricum, iti meriti rasplata Nimeni nu s-a mai gandit la o explicatie atat de frumoasa, nici eu nu m-as fi gandit, recunosc… singura expresie mai deosebita (in traducere libera) care s-a mai facut pana acum numelor mele apartine unui preot si este “Lumina lui Hristos” – asta pentru ca sunt nascuta a doua zi de Pasti si pentru ca in clasa a treia recitam la un botez psalmul 50… Si daca tot nu ti-ai dat seama cum ma cheama… ei bine, Luminita-Cristina – incantata de cunostinta! Prefer sa mi se spuna Cristina (adica Luminita imi spun cei care nu prea ma cunosc si profesorii – poate pentru ca li se pare un nume mai select sau mai serios, iar pe cei din familia mea chiar nu mi i-as putea inchipui spunandu-mi asa ) Dar bine, nu ma supar nici daca imi pastrati “pseudonimul” sau daca imi spuneti Fluturash!
See ya si ne mai auzim!

PS: Uitai sa precizez ca floarea mea preferata este crinul… ciudat, inca mai aveam indoieli, dar, se pare, CHIAR totul pe lumea asta se intampla cu un motiv… dovada dragostea mea inconstienta pentru crini.

UPDATE – 16.12.2008, 12:09 a.m.
In sfarsit… eu asa cum ma vad… poate prea ambigua, poate prea copila, poate prea pesimista, poate prea visatoare, poate prea… eu…

…Si cuvintele curg atat de greu… De parca s-ar fi infundat teava exact la capat. Oare cu ce? Ma gandeam sa scriu in engleza… Dar mi s-a parut o limba prea comuna… Apoi m-am gandit la franceza… Dar, oricat de interesant ar parea si de tainic, n-ar face decat sa-mi artificializeze cuvintele. M-as elibera de cu totul altceva decat ceea ce ma sacaie. Ma gandeam c-ar fi mai greu de descifrat pentru cineva care-ar vrea sa citeasca astfel de cuvinte. Dar, pana la urma, un astfel de indiscret ar trebui sa aiba si el demnitatea lui sau macar decenta de a nu pomeni nimic despre ceea ce a citit persoanei care a scris. In fond, nu e frumos sa intri in intimitatea cuiva fara permisiune, sau, daca o obtii, chiar si prin frauda, sa ceri apoi explicatii suplimentare. De altfel, cum ai putea explica o clipa, un gand? Cum poti explica trecerea timpului? O persoana doar exista… si atat. Deci, pentru oricine citeste aceste randuri, aminteste-ti cate ganduri ti-au trecut in viata prin minte ca niste carduri de animale salbatice. Crezi c-au trecut de tot si ca nu se mai intorc, ca le-ai uitat, dar de fapt, au ramas mereu acolo, ca nisipul unei clepsidre. Doar ca se afla in obscuritate si nu le bagi in seama decat uneori, cand se mai aprinde cate un beculet deasupra lor si te trag de limba, sau te pun pe ganduri, din nou… Eu indraznesc sa le luminez pe unele dintre ele pentru totdeauna. Nu ma intreba de ce, atat iti cer. Pur si simplu, nu ti-as putea explica, cred doar ca am ajuns sa cred ca unele fraze chiar nu ar putea fi rostite cu voce tare. In afara de filme. Dar cine este un actor atat de desavarsit? Eu una, nu sunt. Sau cel putin, inca nu ma simt pregatita sa fiu.

In fine, am facut aceasta paranteza intrucat am considerat necesar sa-mi construiesc inainte un mic “zid de aparare”, ceva de genul: “Vedeti zidurile acestea, dincolo de ele este curtea mea, sufletul meu. Va dau voie sa aruncati o privire inauntru, numai nu-mi cereti sa va deschid poarta, ca sa puteti intra. Pentru ca atunci m-as simti ca administratorul unui muzeu. Dator sa stie si sa impartaseasca informatii despre orice tablou care-i atarna pe pereti. Dar eu, odata ce le-am cumparat, imi place doar sa le admir, departe de mine sa tin minte si numele pictorului, sau al magazinului, cu atat mai putin pe cel al vanzatorului de la care le-am achizitionat (nu cred ca am realizat o metafora prea reusita…). In fine, priviti si prefaceti-va ca nu sunt aici.”

Acestea fiind spuse, iar am impresia ca gandurile mele ar vrea din nou sa se ascunda, ca niste potarnichi speriate. Dar las’ ca va prind eu si va aduc inapoi de coada. (24.03.2005)
Sunt piatra aruncata in apa de pe mal
De un sinucigas in clipa izbavirii
Sunt luntrea gaurita purtata de un val
Si-n ea pruncul ce plange in agonia firii.

Sunt franghia de care atarna leagan greu
In care nu se-aude demult glas de copii
Oglinda mincinoasa si sparta sunt tot eu
Si panza de paianjen cu fluturii zglobii.

Sunt balta-ntunecata cu nuferi alb si roz
Si sunt noroiul rece din vestede baltoace
Sunt cartile-ngropate sub tone de moloz
Si puii mici si galbeni ce-abia ies din gaoace.

Sunt chipul cald si vesel al unui clovn prea trist
Sunt lebada, furnica… si viscol cred ca sunt
Sunt bicicleta franta a unui navetist
Sunt ce am fost si-oi mai fi pana voi fi pamant. (24.11.2008)
Pagina Hi5: http://lumycriss.hi5.com
Pagina Facebook: http://facebook.com/lumycriss
Nickname: lumycriss, Lumi Cris, Lumi

Un nou UPDATE: 17 August 2009
Timpul a trecut. Si eu m-am mai schimbat. Am pastrat, totusi, si ceea ce am scris in urma cu ceva timp despre mine insami pentru a putea face comparatie. Si poate pentru a ma umfla un pic in pene. Cine mai stie? Timpul ne ajuta, insa cateodata, este si inselator. Parca ieri eram de-o schioapa, facand toate nazbatiile ce-mi treceau prin minte. Si parca maine voi avea atatea griji pe cap, de nu le voi mai putea duce. Dar… cum zice romanul… Vorba multa, saracia omului.
Asa ca… va anunt pe scurt ce schimbari am facut:
1. Nu mai am contul de hi5 cu fluturasi. In schimb, ma puteti gasi la adresa mea reala de hi5 pe care am publicat-o mai sus.
2. Am adaugat la coordonatele personale adresa de facebook. Totusi, nu aveti chiar atat de multa accesibilitate la aceste doua locatii, in afara de faptul in care imi trimiteti, inainte de a ma aduga pe lista voastra de prieteni pentru a-mi vizualiza profilele, un mesaj personal in care sa imi explicati de ce doriti acest lucru. Eu voi decide pe urma daca meritati sau nu sa accept invitatia voastra.
3. Am eliminat adresa de email. Daca doriti sa ma contactati, o puteti face printr-un comentariu la oricare dintre posturi in care sa mentionati cuvantul “privat”.
4. In fotografia de sus sunt eu, la varsta de 7 ani. In cea de mai jos, sunt tot eu… de data aceasta insa… de 3 ori mai in varsta
PS: Imi pare bine de cunostinta!

• Comments(20)